LEGISLAŢIE existentă - Ordinul MECTS (MO 309 din 5 mai 2011)
Studiile universitare de masterat(7)
Examenul de disertaţie constă într-o singură probă, şi anume:
prezentarea şi susţinerea disertaţiei. Prezentarea şi susţinerea
disertaţiei pot fi publice şi se desfăşoară prin contact direct,
nemijlocit, prin prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a
comisiei de examen cu examinatul.
Media de promovare a examenului
de finalizare a studiilor trebuie să fie cel puţin 6,00. În situaţia în
care examenul de finalizare a studiilor constă din două probe, la
fiecare probă nota de promovare trebuie să fie cel puţin 5,00.
DISERTAŢIA (STUDII MASTERALE)
Prezentarea
generală a lucrării este considerată satisfăcătoare dacă ea conţine un
minimum de 50 de pagini de text (fără anexe), font 12, la 1,5 rânduri.
În cazul în care există anexe (grafice, tabele, fotografii, extrase din
alte lucrări etc.), acestea vor fi numerotate separat de textul
lucrării.
Disertaţia poate fi:A. O cercetare de dimensiuni
medii, cu referire la analiza unor fenomene ale comunicării
interpersonale, mediate sau de masă, bazată pe sinteza lucrărilor de
specialitate de recente
B. Un proiect referitor la un produs de comunicare legat de specificul masterului absolvit.
Precizări cu privire la elaborarea disertaţiei - Aspecte legate de conţinutDisertaţia va cuprinde următoarele capitole:
INTRODUCEREMotivatia
alegerii temei: în ce privinţe este semnificativă, pertinentă,
racordată la cercetarea naţională şi internaţională etc.
I. SECTIUNEA TEORETICĂ1.
Arii disciplinare implicate/ decupaje disciplinare. Situatia actuală a
cercetării (româneşti şi străine) în domeniu, altfel spus un rezumat al
cercetării în domeniu
2. Conceptele de lucru
3. Evaluarea (critică) a bibliografiei specifice ariei – direcţii in care se încadrează lucrarea
Cadrul
teoretic conţine atât o retrospectivă a problematicii (punctele forte
şi punctele slabe ale cercetărilor anterioare) cât şi o primă parte a
noii perspective (formularea ipotezei principale şi secundare a
cercetării). Ipoteza principală sau întrebarea cercetării este nucleul
investigaţiei care obligă cercetătorul la rigoare şi consecvenţă. O a
doua parte a perspectivei este reprezentată de obiectivele principale şi
secundare în general derivate din ipoteze şi formulate ca relaţie între
variabile (efectul unei variabile asupra alteia) sau între indicatori.
II. SECTIUNEA APLICATIVĂ1. Opţiunile metodologice. Justificare şi explicare a metodelor de cercetare alese.
2. Corpusul de studiu aplicativ. Prezentarea şi justificarea pertinenţei corpusului ales.
In
această secţiune este imperios necesară prezentarea metodei (metodelor
alese) ceea ce ar permite altor cercetători să refacă cercetarea
(experimentul) şi să verifice concluziile. Cadrul experimental
(laboratorul sau terenul) conţine patru paliere obligatorii:
Descrierea subiecţilor şi eşantionarea;
Descrierea instrumentelor şi indicarea limitelor lor;
Prezentarea etapelor metodologice;
Tehnicile
de colectare, analiză şi tratare a datelor prin diverse
mijloace:observare de teren, interviu semidirijat, focus grup, istorie
orală,analiză de conţinut, sondaj.
Prezentarea şi analiza
rezultatelor reprezintă partea obiectivă a disertaţiei.Cu ajutorul
rezultatelor ipotezele avansate în cadrul teoretic sunt confirmate sau
infirmate.Deseori relaţii neprevăzute pot fi descoperite care fără să
schimbe referinţa fundamentală a tezei apot duce dezvoltări subiacente
substanţiale.
In final interpretarea şi discutarea rezultatelor
precizează modul în care noile cunoştinţe se integrează în ansamblul
domeniului studiat şi în ce mod diferă de cunoştinţele deja existente
III. CONCLUZII In
ce masură cercetarea a atins obiectivele anunţate in Introducere. Dacă
nu le-a atins de ce?( un eşec poate fi la fel de semnificativ ca o
reuşită, dacă este bine explicat).
Concluzia unei cercetări ca şi
finalul unui discurs nu introduce rezultate sau interpretări noi, ci
subliniază limitările cercetării sugerând alte piste pentru cercetări
ulterioare.
IV. BIBLIOGRAFIE GENERALA ( Incluzând notele de subsol
fără a se limita la acestea). In evaluarea unei teze sau disertaţii
lista referinţelor este extrem de importantă şi concludentă. Cu excepţia
tratării unui subiect novator, valoarea lucrărilor consultate consacră
credibilitatea şi seriozitatea cercetării, servind şi ca orientare altor
cercetători. Citarea corectă a surselor este o chestiune de etică şi
legalitate (copy right).
V. ANEXE
Precizări cu privire la elaborarea disertaţiei - Aspecte legate de formă1. Coperta va fi cuprinde următoarele elemente: •
în partea de sus a paginii - numele universităţii şi numele facultăţii
(Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele
Comunicării).
• în partea centrală a paginii: expresia „Disertaţie”, numele şi titlul coordonatorului
(coordonatoarei) şi numele studentului (ei).
• în partea de jos a paginii: anul susţinerii publice şi oraşul.
2. După copertă, urmează pagina de titlu care va conţine titlul complet al lucrării sau al disertaţiei.
3.
Sumarul (cuprinsul) va fi aşezat întotdeauna imediat după pagina de
titlu şi va conţine numele complet al capitolelor şi subcapitolelor,
bibliografia şi anexele cu pagina la care se găsesc acestea. Cu prima
pagina a sumarului se începe numărătoarea paginilor.
4. După sumar, va fi introdus un rezumat de o pagină al lucrării de diplomă sau o introducere.
5.
Textul lucrării va îndeplini precizările formale de mai jos. În textul
lucrării pot fi introduse grafice, tabele sau imagini cu
condiţia ca ele să nu depăşească ca dimensiune o jumătate de pagină. Sub
fiecare element de acest tip se va introduce o legendă în care se
precizează sursa informaţiei şi titlul graficului/tabelului/imaginii.
6.
Bibliografia se va aşeza la sfârşitul textului şi cuprinde, exhaustiv
şi exclusiv textele la care se face referire în textul lucrării.
Bibliografia va îndeplini precizările metodologice de mai jos.
7. După bibliografie, se vor introduce anexele în ordinea în care apar ele citate în lucrare.
În
redactarea lucrării se va folosi fontul Times New Roman (sau
un font echivalent), cu corp 12, în aşa fel încât pagina va conţine
aproximativ 2000-2200 de semne (fără spaţii). Distanţa dintre rânduri va
fi, obligatoriu, de 1,5. Marginile paginii vor fi egale: 1,5 cm.
Citarea şi bibliografia (Sugestie) (pentru detalii, vezi http://www.swinburne.edu.au/library/referencing/
Pot fi folosite şi alte sisteme de citare recunoscute internaţional)
A. În interiorul textului:pentru citatele exacte, între ghilimele, se vor folosi următoarele forme de citare:
„ .......................” (Silverman, 2004, p. 77)
De
la trei autori în sus se va folosi expresia et alii (şi alţii), urmând
ca, la bibliografie, să apară numele tuturor autorilor, astfel:
(Christians et alii, 2001, pp. 33-34)
Pentru citate indirecte şi parafrazări, nu este nevoie să precizaţi pagina:
Silverman (2004) descrie/ arată/ precizează că...
În
cazul unui autor citând alt autor, se vor folosi următoarele variante,
urmând ca, la bibliografie, să apară numai informaţia despre cartea
citită (în cazul acesta, Scott, Richard (2004), Instituţii şi
organizaţii, Iaşi, Polirom.):
(DiMaggio şi Powell, 1983, apud Scott, 2004)
sau
(DiMaggio şi Powell, 1983, citaţi în Scott, 2004)
B.
În bibliografie,
numele complet al autorului şi celelalte date relevante despre o sursă
vor apărea, în ordine alfabetică şi ăn forma grafică
indicată mai jos:
1. Carte cu un autorScott, Richard (2004),
Instituţii şi organizaţii, Iaşi, Polirom.
Silverman,
David (2004),
Interpretarea datelor calitative: metode de analiză a
comunicării, textului şi interacţiunii, Iaşi, Polirom.
2. Carte cu doi sau trei autoriGoodwin, Gene şi Smith, Ron (1994),
Groping for Ethics in Journalism, ed. III, Iowa, Iowa State University Press.
3. Carte fără autor - O plasaţi în bibliografie la litera cu care începe titlul lucrării.
***
Mic Dicţionar Enciclopedic - MDE (1978), ed. II, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică.
4. Carte cu un editor/ coordonatorComan, Mihai (coord.) (2009),
Manual de jurnalism, ed III, Polirom, Iaşi.
5.
Capitol într-o carte - Oferiţi detaliile capitolului mai întâi, apoi
detaliile lucrării în care apare. Puneţi numele capitolului sau ale
articolului între ghilimele.
Roşca, Luminiţa (2009), „Textul jurnalistic”, în Coman, Mihai (coord.),
Manual de jurnalism, ed III, Polirom, Iaşi, pp. 109-117.
6. Reviste ştiinţificeBoicu,
Ruxandra (2011), „Discursive Norms in Blogging”, în
Revista Română de
Jurnalism şi Comunicare, nr. 1, anul VI, serie nouă, pp. 54-62.
7. Articole de ziar/ articole online:Obae,
Petrişor, 22 noiembrie 2007, „Povestea EVZ, spusă de fondatorul său”,
Evenimentul zilei, www.evz.ro, accesat 1 aprilie 2008.
Principii de evaluare a disertaţieiEvaluarea formeiPrezentarea
generală a lucrării este considerată satisfăcătoare dacă ea conţine un
minimum de 50 de pagini de text (fără anexe), font 12, la 1,5 rânduri.
Trimiterile bibliografice: font 10.
Punerea în pagină este corectă,
îngrijită dacă textul este lizibil, fără greşeli dactilografice şi
folosind semnele diacritice româneşti.
Lizibilitatea textului este determinată de repartiţia coerentă, logică a paragrafelor.
Lucrarea
este considerată ştiinţific redactată dacă are un aparat critic unitar
şi coerent; dacă normele citării sunt respectate, dacă tabla de materii
este completă, exactă, practică, dacă anexele sunt utile, adecvate
conţinutului ; dacă bibliografia finală este bine organizată, conform
normelor şi evident dacă regulile de ortografie sunt respectate.
Evaluarea metodeiMetoda de analiză este explicită, adecvată.
Contextul şi obiectivele lucrării sunt bine enunţate şi explicate.
Lucrarea are o introducere şi o concluzie. Capitolele lucrării au un paragraf introductiv şi un paragraf final cu concluzii.
Titlul lucrării, titlurile capitolelor şi subcapitolelor reflectă adecvat conţinutul.
Referinţele bibliografice sunt complete; au fost citate şi utilizate lucrările de referinţă în domeniu.
Lucrarea nu utilizează surse Internet neştiinţifice, în partea teoretică.
Recursul la citate este justificat, pertinent, echilibrat.
Există tranziţii logice între paragrafe, idei.
Noţiunile, conceptele utilizate sunt definite şi corect folosite.
Evaluarea conţinutuluiLucrarea este o scriere academică, bazată pe consultarea creativă a unei bibliografii teoretice sau lucrări de specialitate.
Chestiunile teoretice sunt bine expuse, clare.
Prezenţa unui studiu de caz care sau a unor aplicaţii specifice care să susţină ideile expuse în partea teoretică a lucrării.
Lucrarea
nu este un colaj de informaţii luate din diverse surse, există un efort
de integrare şi de interpretare proprie; discursul este unitar.
Există puncte de vedere proprii, originale, interesante.
Lucrarea
este originală prin selectarea şi asocierea creativă a informaţiilor,
prin actualitatea aspectelor/fenomenelor supuse analizei.
Ideile prezentate sunt ilustrate cu exemple bine alese.
Lucrarea nu constituie o luare de poziţie partizană, parţială, nu conţine afirmaţii care nu pot fi dovedite ştiinţific.
ELABORAREA LUCRĂRILOR DE DIPLOMĂ şi A DISERTAŢIILOR (parte a Regulamenului FJSC)
1.
Lucrarea de diplomă şi disertaţia în profilul ştiinţele comunicării se
poate realiza fie sub forma unei cercetări cu referire la fenomene ale
comunicării interpersonale, mediate sau de masă, fie sub forma unui
proiect referitor la un produs mass media, de relaţii publice sau de
publicitate.
2. Lucrarea de diplomă şi disertaţia trebuie să
probeze competenţa şi creativitatea studenţilor. Ea implică o muncă de
concepţie şi execuţie în câmpul cercetării fenomenelor comunicării sau
al elaborării unor proiecte pentru diferite tipuri de produse de profil.
Plagiatul dovedit se pedepseşte prin eliminarea din examenul de
finalizare a studiilor.
3. O lucrare de diplomă şi disertaţia
trebuie să cuprindă: a) o prezentare teoretică a câmpului în care se
înscrie cercetarea sau proiectul; b) o prezentare a metodei de cercetare
sau de alcătuire a proiectului; c) un corpus de date pe baza căruia se
va face analiza sau se va construi proiectul; d) interpretarea datelor
sau proiectul; e) o bibliografie de specialitate în conformitate cu
exigenţele academice (se vor elabora criterii de definire a standardelor
academice).
4. Propunerile cu temele (din câmpul de competenţă
al fiecărui cadru didactic) se discută în catedre şi se afişează în
semestrul II sau III al promoţiei respective. Studenţii pot veni cu
propuneri proprii, din domeniul ştiinţelor comunicării.
5.
Studenţii vor depune cereri de înscriere, în care precizează titlul
lucrării şi coordonatorul ştiinţific, la Secretariatul FJSC – cererea va
conţine acordul şi semnătură coordonatorului ştiinţific.
6.
Coordonatorul ştiinţific al unei lucrări poate fi orice cadru didactic
titular sau asociat care deţine titlul de doctor. Un cadru didactic nu
poate coordona mai mult de 15 lucrări de diplomă şi/ sau disertaţii.
Asistenţii cu titlul de doctor vor putea coordona disertaţii numai în
cotutelă cu un cadru didactic cu titlul de conferenţiar sau profesor.
Cadrele didactice doctorande vor putea coordona lucrări de diplomă numai
în cotutelă. Cadrele didactice doctorande vor coordona aspectele cu
caracter aplicativ, iar cadrul didactic tutore va coordona aspectele
care ţin de latura teoretică, metodologică şi de concepţie. Referatul de
evaluare a lucrării va fi semnat de ambele cadre didactice.
7. Coordonatorul ştiinţific are obligaţia să:
- ofere o listă de teme de cercetare sau proiecte
- asigure indicaţiile bibliografice de specialitate
-
asigure consiliere academică referitoare la corpusul investigaţiei,
metoda de cercetare, cadrul teoretic, strategia de elaborare a
interpretării sau proiectului
- ofere îndrumare pe parcursul elaborării lucrării de diplomă sau a disertaţiei, prin lecturare, corectare, dezbateri
- realizeze referatul de evaluare a lucrării de diplomă sau a disertaţiei
8. Coordonatorul ştiinţific are dreptul să:
- refuze temele propuse de studenţi dacă acestea nu se înscriu în câmpul său de competenţă
-
organizeze, împreună cu studentul, planul de lucru şi calendarul de
cercetare/proiectare şi elaborare a lucrării de diplomă sau a
disertaţiei
- sancţioneze prin depunctare studenţii care nu se integrează în calendarul stabilit în comun acord
- refuze colaborarea cu studenţii care în mod repetat utilizează plagiatul în elaborarea lucrării
- refuze acceptarea înscrierilor studenţilor după începerea semestrului III sau IV.
9. Studentul are dreptul să:
- propună teme de cercetare sau proiect în consens cu interesele sale academice sau profesionale
-
să îşi schimbe tema sau coordonatorul ştiinţific (doar o singură dată,
nu mai târziu de începutul ultimului semestru din Planul de învăţământ,
cu aprobarea noului coordonator ştiinţific)
- să îşi organizeze traseul de cercetare/proiectare
10. Studentul are obligaţia să:
- respecte standardele academice de documentare şi elaborare a unei lucrări de diplomă sau a disertaţiei
- respecte calendarul de lucru fixat în comun acord cu coordonatorul ştiinţific
- să prezinte la termenele stabilite capitole sau părţi din lucrarea de diplomă sau din disertaţie
-
să prezinte lucrarea de diplomă sau disertaţia în forma definitivă cu
cel puţin 10 zile înainte de încheierea perioadei de înscriere la
examenul de disertaţie.
11. Lucrarea de diplomă sau
disertaţia, însoţită de referatul favorabil al coordonatorului
ştiinţific, se va depune în două exemplare la Secretariatul FJSC, la
înscrierea pentru examenul de diplomă sau de disertaţie. După susţinere
(conform metodologiilor MECT şi Universităţii din Bucureşti) lucrarea de
diplomă sau disertaţia se arhivează de către FJSC timp de 5 ani, iar
apoi se distruge conform procedurilor legale. Un exemplar rămâne la
coordonatorul ştiinţific.
Ghid împotriva plagiatului
Plagiatul
se referă la copierea unor idei, a unui raţionament, a unor pasaje sau
la copierea integrală a unei opere de creaţie intelectuală, cum ar fi
opera literară, artistică sau ştiinţifică. În România, Legea nr. 8/1996,
consacrată protejării dreptului de autor, nu prevede noţiunea de
plagiat. Plagiatul ("plagiarism" în varianta englezească) este mai mult o
noţiune din limbajul academic şi mai puţin una juridică. Corespondentul
juridic al noţiunii de plagiat este "reproducerea fără drept", precum
şi "încălcarea dreptului de autor" ("copyright infringement"). Prin
urmare, situaţiile de plagiat poate fi identificate şi sancţionate atât
prin legislaţie, cât şi prin regulamentele interne (cum este cazul
aici).
I. Definiţii"Termenul de plagiat
este folosit pentru a numi furtul de cuvinte sau idei, dincolo de
limitele a ceea ce, în mod general, s-ar referi la bagajul general de
cunoştinţe" (Park, 2003, p. 472). De altfel, cuvântul derivă din latinul
plagarus, care însemna hoţ. Conceptul de "plagiat" a apărut odată cu
revoluţia intelectuală adusă de Iluminism, curent care a pus accentul pe
concepte precum autonomia individuală, raţionalitate, meritele
intelectuale personale (originalitatea) şi egalitatea celor care
participă la un forum de dezbatere intelectuală; în urma acestor
evoluţii intelectuale, prima lege a dreptului de autor apare în Marea
Britanie, în 1710 (Larkham, Manns, 2002; Middleton, Trager, Chamberlin,
2002).
DEX defineşte alstfel plagiatul: "Acţiunea de a plagia;
plagiere. Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită
(integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală"
(http://dexonline.ro/definitie/plagiat ). O altă definiţie spune că
"Plagiatul este acţiunea cuiva de a prelua şi prezenta gândurile,
scrierile sau alte creaţii ale unei persoane drept propriile sale
produse" (Devlin, 2006, p. 58), iar în cei mai simpli termeni plagiatul
reprezintă "acţiunea de a prezenta munca altei persoane drept propria ta
realizare" (Yeo, Chien, 2007, p. 188).
A. Ce condamnă legea (vezi Legea dreptului de autor, 8/1996, modificată de 285/2004, www.cdep.ro, accesat 5 aprilie 2011)
1. Legea drepturilor de autor protejează (art. 7):a)
scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile,
pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi
programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau
orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare,
manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g)
operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
grafică, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie,
ceramică, plastica sticlei şi a metalului, precum şi operele de artă
aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general
j) operele de artă digitală.
2. Legea drepturilor de autor protejează şi operele derivate (art. 8):a)
traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare,
aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere
literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală
de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau
ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau
compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de
date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie
creaţii intelectuale.
3. Legea drepturilor de autor nu protejează (art. 9):a)
ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele,
metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi
invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de
scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;
c)
simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale
organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul,
insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.
4. În Legea nr. 8/1996 aspectele esenţiale ale limitelor exercitării dreptului de autor sunt astfel definite: "Sunt
permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei
remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la
cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor
uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl
prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de exploatare:
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare sau administrative, în măsura justificată de scopul acestora;
b)
utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză,
comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care
folosirea lor justifică întinderea citatului;
c) utilizarea de
articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în
emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau
audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea
pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor publice de învăţământ sau de
ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere,
în măsura justificată de scopul urmărit;
d) reproducerea pentru
informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul
bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor
instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără
scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este
permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al
deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia
permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerea,
difuzarea sau comunicarea către public, în scopul informării asupra
problemelor de actualitate, de scurte extrase din articole de presă şi
reportaje radiofonice sau televizate;
f) reproducerea, difuzarea sau
comunicarea către public de scurte fragmente ale conferinţelor,
alocuţiunilor, pledoariilor şi a altor opere de acelaşi fel, care au
fost exprimate oral în public, cu condiţia ca aceste utilizări să aibă
ca unic scop informarea privind actualitatea;
g) reproducerea,
difuzarea sau comunicarea către public a operelor în cadrul
informaţiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai în măsura
justificată de scopul informaţiei;
h) reproducerea, cu excluderea
oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, difuzarea sau
comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă
plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri
publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul
principal al unei astfel de reproduceri, difuzări sau comunicări şi dacă
este utilizată în scopuri comerciale;
i) reprezentarea şi executarea
unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ,
exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau
executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată".
5.
Invenţiile, mărcile, desenele tehnice sunt protejate prin legislaţie
specializată, iar ideile, prin modalităţi specializate, prin intermediul
Ofiliului de Stat pentru Invenţii şi Mărci - OSIM (vezi
http://www.osim.ro/legis/plegisl.htm şi
http://www.osim.ro/servicii/plic.html, accesate 5 aprilie 2011).
6.
Pentru cercetători, prevederile din Legea nr. 206/2004 privind buna
conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare
identifică condamnabile din punctul de vedere al copierii rezultatelor
şi lucrărilor ştiinţifice:"Etica în activităţile de cercetare
ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de inovare, denumite în
continuare activităţi de cercetare-dezvoltare, se bazează pe un ansamblu
de principii morale şi de proceduri destinate respectării acestora"
(art. 1).
"Buna conduită în cercetare-dezvoltare exclude:
a) ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
b) confecţionarea de rezultate;
c) înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
d) interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea concluziilor;
e) plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor altor autori;
f) prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
g) neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări;
h) introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare;
i) nedezvăluirea conflictelor de interese;
j) deturnarea fondurilor de cercetare;
k) neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau stocarea eronată a rezultatelor;
l)
lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii
proiectului, cu privire la: drepturi salariale, răspunderi, coautorat,
drepturi asupra rezultatelor cercetărilor, surse de finanţare şi
asocieri;
m) lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate;
n) publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de noutate ştiinţifică"(art. 2).
În sensul Legii nr. 206/2004, următorii termeni sunt definiţi astfel:
a)
frauda în ştiinţă - acţiunea deliberată de confecţionare, falsificare,
plagiere sau înstrăinare ilicită a rezultatelor cercetării ştiinţifice;
b)
confecţionarea de date - înregistrarea şi prezentarea unor date din
imaginaţie, care nu sunt obţinute prin metodele de lucru folosite în
cercetare;
c) falsificare - măsluirea materialelor de cercetare, a
echipamentelor, proceselor sau rezultatelor; omiterea unor date sau
rezultate de natură a deforma rezultatele cercetării;
d) plagiat -
însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor
sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au
fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală;
e) conflict de
interese - situaţia de incompatibilitate în care se află o persoană
care are un interes personal ce influenţează imparţialitatea şi
obiectivitatea activităţilor sale în evaluarea, monitorizarea,
realizarea şi raportarea activităţilor de cercetare-dezvoltare;
interesul personal include orice avantaj pentru persoana în cauză,
soţul/soţia, rude ori afini, până la gradul al patrulea inclusiv, sau
pentru instituţia din care face parte.
7. În concluzie, din
punct de vedere juridic, plagiatul este un "furt" de proprietate
intelectuală, în cazul în care sunt luate pasaje din operele altora, şi o
încercare de fraudă, în cazul în care sunt copiate propriile opere.
Deşi din punct de vedere strict juridic noţiunea de "furt de proprietate
intelectuală" este o sintagmă colocviala şi nicidecum juridică , pentru
accentuarea gravităţii acestei acţiuni în Ghidul de faţă vom păstra
formularea respectivă.
Pe de altă parte, trebuie facută distincţie
între reproducerea fără drept a unei opere, aspect la care se refera
legislaţia dreptului de autor, şi "practicile academice incorecte", (bad
academic practices) care pot aparea în activitatea de cercetare. Spre
exemplu, există practici academice care, fără a fi reproduceri fără
drept, sunt încălcări care intră în sfera eticului. Preluarea unui
pasaj, cu arătarea sursei, dar fără ghilimele nu este reproducere fără
drept, însă este o practică academică incorectă. Orice pasaj reprodus ca
atare trebuie să conţină ghilimele, pentru a distinge "reproducerea
întocmai" de "parafrazare". Parafrazarea este iarăşi o practică
academică incorectă, cât timp nu se indică sursa frazei parafrazate.
Aşa-numita auto-plagiere este tot o practică academică incorectă, cât
timp autorul nu arată în opera prezentată că acel pasaj este utilizat şi
preluat dintr-o operă trecută, al carei autor este.
În acest sens Legea 1/2011 (Legea Educaţiei Naţionale) precizează (art. 310):
"Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară:
a) Plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori
b) Confecţionarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive
c) Introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare".
8. Plagiatul este sancţionat prin:- blamare publică (şi furtul, şi frauda, sunt inacceptabile)
- excluderea din mediul academic, în condiţiile legii şi ale regulamentelor interne
- retragerea unor titluri sau a unor drepturi obţinute în mod fraudulos, în condiţiile legii şi ale regulamentelor interne
- plata daunelor morale şi materiale către autorii prejudiciaţi, în condiţiile legii.
B. Ce condamnă mediul academic(vezi http://www.indiana.edu/~wts/pamphlets/plagiarism.shtml, http://www.unibuc.ro/ro/cod_etica_ro, accesate 5 aprilie 2011)
1. Preluarea unei idei sau a unei informaţii, chiar atunci când este vorba
despre informaţiile primite la un curs, fără citarea sursei, este tot
plagiat.
2. Numai informaţiile care sunt cunoscute pe
scară largă pot fi enunţate fără citarea unei surse (de exemplu, faptul
că Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat de la putere în decembrie 1989, în
timpul unei revolte populare).
C. Ce condamnă mediul de afaceri(vezi Codul de practică în publicitate, http://www.rac.ro/cod, accesat 5 aprilie 2011; Gitlin, 1985)
1. Furtul de idei care stau la baza unor produse culturale profitabile,
cum ar fi serialele sau campaniile publicitare.
2. Preluarea, fără acceptul celui în drept, a oricărui element de
comunicare identificabil ca aparţinând altcuiva.
II. Tipuri de plagiat (ca practică academică incorectă) (vezi http://www.plagiarism.org/plag_article_types_of_plagiarism.html, accesat 5 aprilie 2011)
a. Surse (orale sau scrise) necitate 1. Preluare integrală
Autorul prezintă pasaje întregi dintr-o altă operă, cuvânt cu cuvânt, ca şi cum aceasta ar fi creaţia sa proprie.
2. Copiere parţială
Autorul copiază părţi semnificative dintr-o operă şi le prezintă ca şi cum ar fi creaţia sa proprie.
3. Copiere amestecată
Autorul
copiază paragrafe sau fraze amestecate, din diferite opere, fără
indicarea surselor, pentru a se pierde urma surselor originale.
4. Copierea deghizată
Autorul
preia linia de argumentare, exemplele şi alte elemente de conţinut ale
sursei, dar modifică unele expresii, ordinea paragrafelor sau alte
elemente pentru a face mai dificilă identificarea sursei.
5. Copierea prin repovestire
Autorul
repovesteşte opera, fără a prelua cuvânt cu cuvânt conţinutul,
re-traducând prin sinonime sau formulări analoge conţinutul acesteia.
6. Auto-plagierea
Autorul
preia integral sau masiv dintr-o lucrare proprie, anterioară,
publicată în format carte sau articol (format clasic sau digital).
b. Surse (orale sau scrise) citate, deformate cu intenţie 1. Menţionarea incompletă
Autorul
menţioneaza numele sursei, dar nu include informaţiile specifice (titlu
de lucrare, an, editură, oraş, pagină); în felul acesta corectitudinea
preluării nu poate fi verificată şi se ascund pasaje preluate integral
anterior sau posterior primei menţionări.
2. Menţionarea incorectă
Autorul oferă informaţii inexacte referitoare la sursa citată, făcând imposibilă identificarea şi verificarea ei.
3. Citarea mascată
Autorul
citează corect sursa între ghilimele, dar apoi preia paragrafe întregi
din sursă fără a mai pune ghilimele. Deşi atribuie un pasaj din textul
său sursei, el maschează faptul că a preluat, fără referire, alte pasaje
din aceiaşi sursă.
4. Colajul
Autorul citează corect
sursele, dar întregul text nu este altceva decât un colaj din diferite
surse, fără nicio contribuţie personală a autorului.
III. De ce plagiază studenţiiSintetizând
o bogată bibliografie de specialitate Park (2003) arată că studenţii
recurg la practicile plagiatului, în general, pentru că:
1. Nu
cunosc ce înseamnă să plagiezi, nu sunt familiarizaţi cu tehnicile
corecte de folosire a citatelor, realizare a bibliografiilor, utilizare a
parafrazării etc;
2. Nu au timp sau îşi gestionează prost
timpul şi, pentru a preda la intervalele stabilite referatele şi
lucrările, fac apel la preluarea masivă şi neprecizată a materialelor
din diferite surse;
3. Pentru obţinerea fără efort a unor note
bune: studenţii profită de neatenţia sau indiferenţa unor cadre
didactice şi beneficiază de note mari, fără o investiţie cognitivă
semnificativă;
4. Afişează o atitudinea de frondă: unii studenţi
plagiază pentru a-şi arăta indiferenţa sau dispreţul pentru profesori
sau mediul academic, pentru că nu îi interesează disciplina respectivă
sau pentru că în sistemul lor de valori acest gest nu este unul
reprobabil, ci un "drept" al studentului strivit de temele şi sarcinile
prea împovărătoare impuse de programul de învăţământ;
5.
Tentaţiile oferite de Internet sunt tot mai numeroase: multiplicarea
surselor, accesul facil, dificultatea identificării de către profesori a
originii unui text, toate amplifică atractivitatea acestei practici.
IV. Cum se evită plagiatul1.
Învăţaţi să folosiţi unul dintre sistemele de citare acceptate pe scară
largă, cum ar fi stilul APA (http://www.apastyle.org/) sau stilul
Harvard
(http://www.swinburne.edu.au/lib/researchhelp/harvard_style.html). După
un timp, citarea corectă va deveni o obişnuinţă.
2.
Nu copiaţi direct un paragraf, dacă nu intenţionaţi să-l folosiţi ca
atare, sub formă de citat. Când credeţi că există pericolul să fi copiat
fără voie (vezi Copierea prin repovestire), verificaţi!
3.
Pentru pasaje mai lungi (peste 8.000 de semne în practica editorială),
opere de dimensiuni reduse (poezii), scheme, imagini dintr-un ziar,
grafice şi altele asemenea, trebuie să cereţi permisiunea de a le folosi
de la autorul sau autorilor lor sau de la cei care deţin drepturile
conexe dreptului de autor. Drepturile conexe (cum ar fi cele de
reproducere) pot fi deţinute de un moştenitor, după moartea autorului,
în condiţiile legii, de o asociaţie, de o editură sau de un alt tip de
organizaţie. Chiar dacă un material este identificat drept bun public
sau este de tip licenţă deschisă (creative commons), sursa trebuie
citată.
4. Operele derivate (cum ar fi traducerile
şi adaptările) presupun acceptul anterior al deţinătorului dreptului de
autor sau al drepturilor conexe.
BibliografieDevlin, Marcia
(2006) „Policy, Preparation, and Prevention: Proactive minimization of
student plagiarism”,
Journal of Higher Education Policy and Management,
28: 1, 45 - 58.
Gannon-Leary, Pat, Trayhurn, Deborah and Home,
Margaret (2009) „Good images, effective messages?Working with students
and educators on academic practice understanding”,
Journal of Further
and Higher Education, 33: 4, 435 - 448.
Gitlin, Todd (1985)
Inside Prime Time, Pantheon Books.
Larkham,
Peter J. and Manns, Susan (2002) „Plagiarism and its Treatment in
Higher Education”,
Journal of Further and Higher Education, 26: 4, 339 -
349.
Middleton, Kent, Trager, Robert, Chamberlin, Bill F. (2002),
Legislaţia comunicării publice, Iaşi, Polirom
Park,
Chris (2003) „In Other (People's) Words: Plagiarism by university
students-literature and lessons”,
Assessment & Evaluation in Higher
Education, 28: 5, 471 - 488.
Walker, John (1998) „Student
Plagiarism in Universities: What are we Doing About it?”,
Higher
Education Research & Development, 17: 1, 89 - 106.
Yeo,
Shelley and Chien, Robyn (2007) „Evaluation of a Process and Proforma
for making Consistent Decisions about the Seriousness of Plagiarism
Incidents”,
Quality in Higher Education, 13: 2, 187 - 204.