Susținerea publică a tezei de doctorat

    Președintele comisiei deschide susținerea publică a tezei de doctorat și prezintă doctorandul, tema tezei și membrii comisiei
    Președintele dă cuvântul doctorandului pentru prezentarea concisă a tezei precum şi activităţile de cercetare prin care a realizat-o (se recomandă ca această prezentare să nu depășească 30 min)
    Președintele dă cuvîntul, pe rând referenților pentru prezentarea evaluărilor tezei
    Președintele deschide sesiune de întrebări din partea membrilor comisiei de doctorat şi a publicului; după formularea acestora, doctorandul răspunde sintetic.
    Președintele invită Comisia să se retragă pentru deliberări. Fiecare membru al comisiei acordă câte un calificativ. Se pot atribui calificativele Excelent, Foarte bine, Bine, Satisfăcător sau Nesatisfăcător. Calificativul care a întrunit majoritatea absolută a voturilor exprimate de membrii comisiei devine hotărâre a întregii comisii. În procesul verbal al şedinţei de susţinere a tezei de doctorat se consemnează nu numai calificativul stabilit de comisie în urma votului, ci şi cel acordat de fiecare membru al comisiei de doctorat. Dacă teza a primit unul dintre calificativele Excelent, Foarte bine, Bine sau Satisfăcător, comisia propune de a se acorda doctorandului titlul de doctor şi înaintează, prin Institutul de Studii Doctorale, această propunere spre validare la CNATDCU. În cazul atribuirii calificativului Nesatisfăcător comisia de doctorat va preciza elementele de conţinut ale tezei de doctorat care urmează a fi refăcute sau completate, teza urmând a fi resusţinută public în faţa aceleiaşi comisii, în cadrul unui termen stabilit de comisie. Dacă, în urma resusţinerii, comisia acordă tot calificativul Nesatisfăcător, teza este considerată respinsă şi doctorandul este exmatriculat.
    După revenirea Comisiei, Președintele dă citire Procesului verbal în care se precizează atribuirea titlului de doctor și calificativul acordat de Comisie
    Președintele dă cuvântul noului doctor în științele comunicării
    Președintele declară închisă susținerea publică a tezei de doctorat.