Ghid împotriva plagiatului

Plagiatul se referă la copierea unor idei, a unui raţionament, a unor pasaje sau la copierea integrală a unei opere de creaţie intelectuală, cum ar fi opera literară, artistică sau ştiinţifică. În România, Legea nr. 8/1996, consacrată protejării dreptului de autor, nu prevede noţiunea de plagiat. Plagiatul ("plagiarism" în varianta englezească) este mai mult o noţiune din limbajul academic şi mai puţin una juridică. Corespondentul juridic al noţiunii de plagiat este "reproducerea fără drept", precum şi "încălcarea dreptului de autor" ("copyright infringement"). Prin urmare, situaţiile de plagiat poate fi identificate şi sancţionate atât prin legislaţie, cât şi prin regulamentele interne (cum este cazul aici).

I. Definiţii
"Termenul de plagiat este folosit pentru a numi furtul de cuvinte sau idei, dincolo de limitele a ceea ce, în mod general, s-ar referi la bagajul general de cunoştinţe" (Park, 2003, p. 472). De altfel, cuvântul derivă din latinul plagarus, care însemna hoţ. Conceptul de "plagiat" a apărut odată cu revoluţia intelectuală adusă de Iluminism, curent care a pus accentul pe concepte precum autonomia individuală, raţionalitate, meritele intelectuale personale (originalitatea) şi egalitatea celor care participă la un forum de dezbatere intelectuală; în urma acestor evoluţii intelectuale, prima lege a dreptului de autor apare în Marea Britanie, în 1710 (Larkham, Manns, 2002; Middleton, Trager, Chamberlin, 2002).
DEX defineşte alstfel plagiatul: "Acţiunea de a plagia; plagiere. Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală" (http://dexonline.ro/definitie/plagiat ). O altă definiţie spune că "Plagiatul este acţiunea cuiva de a prelua şi prezenta gândurile, scrierile sau alte creaţii ale unei persoane drept propriile sale produse" (Devlin, 2006, p. 58), iar în cei mai simpli termeni plagiatul reprezintă "acţiunea de a prezenta munca altei persoane drept propria ta realizare" (Yeo, Chien, 2007, p. 188).

A. Ce condamnă legea
(vezi Legea dreptului de autor, 8/1996, modificată de 285/2004, www.cdep.ro, accesat 5 aprilie 2011)

1. Legea drepturilor de autor protejează (art. 7):
a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, precum şi operele de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general
j) operele de artă digitală.
2. Legea drepturilor de autor protejează şi operele derivate (art. 8):
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.
3. Legea drepturilor de autor nu protejează (art. 9):
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.
4. În Legea nr. 8/1996 aspectele esenţiale ale limitelor exercitării dreptului de autor sunt astfel definite:
 "Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de exploatare:
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare sau administrative, în măsura justificată de scopul acestora;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor publice de învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerea, difuzarea sau comunicarea către public, în scopul informării asupra problemelor de actualitate, de scurte extrase din articole de presă şi reportaje radiofonice sau televizate;
f) reproducerea, difuzarea sau comunicarea către public de scurte fragmente ale conferinţelor, alocuţiunilor, pledoariilor şi a altor opere de acelaşi fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiţia ca aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea privind actualitatea;
g) reproducerea, difuzarea sau comunicarea către public a operelor în cadrul informaţiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informaţiei;
h) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, difuzarea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, difuzări sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;
i) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată".
5. Invenţiile, mărcile, desenele tehnice sunt protejate prin legislaţie specializată, iar ideile, prin modalităţi specializate, prin intermediul Ofiliului de Stat pentru Invenţii şi Mărci - OSIM (vezi http://www.osim.ro/legis/plegisl.htm şi http://www.osim.ro/servicii/plic.html, accesate 5 aprilie 2011).
6. Pentru cercetători, prevederile din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare identifică condamnabile din punctul de vedere al copierii rezultatelor şi lucrărilor ştiinţifice:
"Etica în activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de inovare, denumite în continuare activităţi de cercetare-dezvoltare, se bazează pe un ansamblu de principii morale şi de proceduri destinate respectării acestora" (art. 1).
"Buna conduită în cercetare-dezvoltare exclude:
a) ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
b) confecţionarea de rezultate;
c) înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
d) interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea concluziilor;
e) plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor altor autori;
f) prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
g) neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări;
h) introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare;
i) nedezvăluirea conflictelor de interese;
j) deturnarea fondurilor de cercetare;
k) neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau stocarea eronată a rezultatelor;
l) lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii proiectului, cu privire la: drepturi salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra rezultatelor cercetărilor, surse de finanţare şi asocieri;
m) lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate;
n) publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de noutate ştiinţifică"(art. 2).
În sensul Legii nr. 206/2004, următorii termeni sunt definiţi astfel:
a) frauda în ştiinţă - acţiunea deliberată de confecţionare, falsificare, plagiere sau înstrăinare ilicită a rezultatelor cercetării ştiinţifice;
b) confecţionarea de date - înregistrarea şi prezentarea unor date din imaginaţie, care nu sunt obţinute prin metodele de lucru folosite în cercetare;
c) falsificare - măsluirea materialelor de cercetare, a echipamentelor, proceselor sau rezultatelor; omiterea unor date sau rezultate de natură a deforma rezultatele cercetării;
d) plagiat - însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală;
e) conflict de interese - situaţia de incompatibilitate în care se află o persoană care are un interes personal ce influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea activităţilor sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea şi raportarea activităţilor de cercetare-dezvoltare; interesul personal include orice avantaj pentru persoana în cauză, soţul/soţia, rude ori afini, până la gradul al patrulea inclusiv, sau pentru instituţia din care face parte.
7. În concluzie, din punct de vedere juridic, plagiatul este un "furt" de proprietate intelectuală, în cazul în care sunt luate pasaje din operele altora, şi o încercare de fraudă, în cazul în care sunt copiate propriile opere. Deşi din punct de vedere strict juridic noţiunea de "furt de proprietate intelectuală" este o sintagmă colocviala şi nicidecum juridică , pentru accentuarea gravităţii acestei acţiuni în Ghidul de faţă vom păstra formularea respectivă.
Pe de altă parte, trebuie facută distincţie între reproducerea fără drept a unei opere, aspect la care se refera legislaţia dreptului de autor, şi "practicile academice incorecte", (bad academic practices) care pot aparea în activitatea de cercetare.  Spre exemplu, există practici academice care, fără a fi reproduceri fără drept, sunt încălcări care intră în sfera eticului. Preluarea unui pasaj, cu arătarea sursei, dar fără ghilimele nu este reproducere fără drept, însă este o practică academică incorectă. Orice pasaj reprodus ca atare trebuie să conţină ghilimele, pentru a distinge "reproducerea întocmai" de "parafrazare". Parafrazarea este iarăşi o practică academică incorectă, cât timp nu se indică sursa frazei parafrazate.  Aşa-numita auto-plagiere este tot o practică academică incorectă, cât timp autorul nu arată în opera prezentată că acel pasaj este utilizat şi preluat dintr-o operă trecută, al carei autor este.
În acest sens Legea 1/2011 (Legea Educaţiei Naţionale) precizează (art. 310):
"Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară:
a) Plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori
b) Confecţionarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive
c) Introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare".
8. Plagiatul este sancţionat prin:
- blamare publică (şi furtul, şi frauda, sunt inacceptabile)
- excluderea din mediul academic, în condiţiile legii şi ale regulamentelor interne
- retragerea unor titluri sau a unor drepturi obţinute în mod fraudulos, în condiţiile legii şi ale regulamentelor interne
- plata daunelor morale şi materiale către autorii prejudiciaţi, în condiţiile legii.

B. Ce condamnă mediul academic
(vezi http://www.indiana.edu/~wts/pamphlets/plagiarism.shtml, http://www.unibuc.ro/ro/cod_etica_ro, accesate 5 aprilie 2011)
1. Preluarea unei idei sau a unei informaţii, chiar atunci când este vorba despre informaţiile primite la un curs, fără citarea sursei, este tot plagiat.
2. Numai informaţiile care sunt cunoscute pe scară largă pot fi enunţate fără citarea unei surse (de exemplu, faptul că Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat de la putere în decembrie 1989, în timpul unei revolte populare).

C. Ce condamnă mediul de afaceri
(vezi Codul de practică în publicitate, http://www.rac.ro/cod, accesat 5 aprilie 2011; Gitlin, 1985)
1. Furtul de idei care stau la baza unor produse culturale profitabile, cum ar fi serialele sau campaniile publicitare.
2. Preluarea, fără acceptul celui în drept, a oricărui element de comunicare identificabil ca aparţinând altcuiva.

II. De ce plagiază studenţii
Sintetizând o bogată bibliografie de specialitate Park (2003) arată că studenţii recurg la practicile plagiatului, în general, pentru că:
1. Nu cunosc ce înseamnă să plagiezi, nu sunt familiarizaţi cu tehnicile corecte de folosire a citatelor, realizare a bibliografiilor, utilizare a parafrazării etc;
2. Nu au timp sau îşi gestionează prost timpul şi, pentru a preda la intervalele stabilite referatele şi lucrările, fac apel la preluarea masivă şi neprecizată a materialelor din diferite surse;
3. Pentru obţinerea fără efort a unor note bune: studenţii profită de neatenţia sau indiferenţa unor cadre didactice şi beneficiază de note mari, fără o investiţie cognitivă semnificativă;
4. Afişează o atitudinea de frondă: unii studenţi plagiază pentru a-şi arăta indiferenţa sau dispreţul pentru profesori sau mediul academic, pentru că nu îi interesează disciplina respectivă sau pentru că în sistemul lor de valori acest gest nu este unul reprobabil, ci un "drept" al studentului strivit de temele şi sarcinile prea împovărătoare impuse de programul de învăţământ;
5. Tentaţiile oferite de Internet sunt tot mai numeroase: multiplicarea surselor, accesul facil, dificultatea identificării de către profesori a originii unui text, toate amplifică atractivitatea acestei practici.
 
III. Cum se evită plagiatul
1. Învăţaţi să folosiţi unul dintre sistemele de citare acceptate pe scară largă, cum ar fi stilul APA (http://www.apastyle.org/) sau stilul Harvard (http://www.swinburne.edu.au/lib/researchhelp/harvard_style.html). După un timp, citarea corectă va deveni o obişnuinţă.
2. Nu copiaţi direct un paragraf, dacă nu intenţionaţi să-l folosiţi ca atare, sub formă de citat. Când credeţi că există pericolul să fi copiat fără voie (vezi Copierea prin repovestire), verificaţi!
3. Pentru pasaje mai lungi (peste 8.000 de semne în practica editorială), opere de dimensiuni reduse (poezii), scheme, imagini dintr-un ziar, grafice şi altele asemenea, trebuie să cereţi permisiunea de a le folosi de la autorul sau autorilor lor sau de la cei care deţin drepturile conexe dreptului de autor. Drepturile conexe (cum ar fi cele de reproducere) pot fi deţinute de un moştenitor, după moartea autorului, în condiţiile legii, de o asociaţie, de o editură sau de un alt tip de organizaţie. Chiar dacă un material este identificat drept bun public sau este de tip licenţă deschisă (creative commons), sursa trebuie citată.
4. Operele derivate (cum ar fi traducerile şi adaptările) presupun acceptul anterior al deţinătorului dreptului de autor sau al drepturilor conexe.

Bibliografie
Devlin, Marcia (2006) „Policy, Preparation, and Prevention: Proactive minimization of student plagiarism”, Journal of Higher Education Policy and Management, 28: 1, 45 - 58.
Gannon-Leary, Pat, Trayhurn, Deborah and Home, Margaret (2009) „Good images, effective messages?Working with students and educators on academic practice understanding”, Journal of Further and Higher Education, 33: 4, 435 - 448.
Gitlin, Todd (1985) Inside Prime Time, Pantheon Books.
Larkham, Peter J. and Manns, Susan (2002) „Plagiarism and its Treatment in Higher Education”, Journal of Further and Higher Education, 26: 4, 339 - 349.
Middleton, Kent, Trager, Robert, Chamberlin, Bill F. (2002), Legislaţia comunicării publice, Iaşi, Polirom
Park, Chris (2003) „In Other (People's) Words: Plagiarism by university students-literature and lessons”, Assessment & Evaluation in Higher Education, 28: 5, 471 - 488.
Walker, John (1998) „Student Plagiarism in Universities: What are we Doing About it?”, Higher Education Research & Development, 17: 1, 89 - 106.
Yeo, Shelley and Chien, Robyn (2007) „Evaluation of a Process and Proforma for making Consistent Decisions about the Seriousness of Plagiarism Incidents”, Quality in Higher Education, 13: 2, 187 - 204.