MoJo Arena - Mentori



Stephan Bachenheimer, expert DW

 

Stephan Bachenheimer este jurnalist freelancer din 2010 și producător de filme documentare. A transmis și realizat materiale de presă din peste 30 de țări din Africa, Asia, America de Nord și de Sud și Europa. În trecut a fost producător și reporter pentru televiziunile nemțești Sat.1 și N24 (actuala Welt), corespondent la Washington DC din 1999 până în 2004. Din această postură a acoperit evenimente precum atacurile din 9/11, războiul din Irak și alegerile prezidențiale din 2004. A fost corespondent în Statele Unite pentru Deutsche Welle din 2004 până în 2010, timp în care a transmis, printre altele, despre uraganul Katrina, închisoarea Guantanamo, cutremurul din Haiti și multe altele. A primit premiul International Video Journalism pentru un documentar despre închisoarea Guantanamo. A fost corespondent pentru France 24 și continuă să producă materiale video din postura de freelancer.


Aida Sofic Salihbegovic
, editor și jurnalist DW

Aida Sofic Salihbegovic este jurnalist la Deutsche Welle și se ocupă de producția de analize și materiale video care vorbesc despre drepturile femeilor, drepturile comunității LGBTIQ, tineri, mediu și sănătate mintală. Producția materialelor sale se bazează pe Mobile Journalism și este și trainer de MoJo. Între 2018-2021 a fost project manager pentru proiectul multimedia “Balkan Booster”.





Miodrag Soric
, Chief Correspondent, DW

Miodrag Soric este Chief Correspondent la biroul DW din Bonn (Germania) și unul dintre jurnaliștii stației care practică frecvent Mobile Journalism pentru materialele sale. A fost Senior Correspondent Deutsche Welle Moscow (2017-2019), redactor șef al redacției Deutsche Welle Washington D.C. (2009-2017), redactor șef al departamentului de radio și online Deutsche Welle (2001-2009), directorul departamentului pentru Europa de Est al DW (1999-2001) și directorul departamentului rus al DW (1995-1999). A făcut de asemenea parte din boardul organizației Reporteri fără Frontiere.





Robert Florea
, producător general Digi24

Robert Florea are o experiență de 20 de ani în presa audio-vizuală.
A început în radio ca reporter și editor/prezentator ştiri, iar apoi a ales televiziunea, unde a fost rând pe rând editor, prezentator şi producător.
A lucrat la Realitatea TV și Digi24, unde s-a specializat pe producția de emisiuni şi jurnale de ştiri, dar a contribuit și la designul editorial şi producţiile în studioul virtual al unora dintre cele mai spectaculoase produse ale postului la care lucrează.
În ultimii 9 ani, la Digi24, a acoperit o gamă vastă de proiecte de la formate noi de jurnale şi emisiuni, până la ediţii speciale, ediţii speciale de alegeri în setup real şi virtual. În prezent este producător general la Digi24.



Ștefan Vasile, producător executiv Digi24

Ștefan Vasile are o experienţă de 16 ani în televiziune, cu activitate principală în televiziunile de ştiri. A început ca reporter la Realitatea TV pe zona de Eveniment. Reportaje din teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, materiale despre dosare de corupţie şi transmisii în direct pe subiectele fierbinţi ale zilei au fost printre realizările profesionale de atunci.
A intrat în producţia de televiziune tot la Realitatea TV şi a continuat la Digi24, unde a produs jurnalul care a lansat staţia. La Digi24 a petrecut 9 ani și a produs, printre altele, jurnalul de Prime Time. A fost și Editor of the Day la Digi24, dar a contribuit în același timp și la crearea unor formate pentru alte emisiuni ale postului.
În ultimii doi ani și-a dezvoltat experienţa profesională la o televiziune generalistă, mai exact Antena 1, unde a produs un program de daytime infotainment, Observator 12-14. Din aprilie 2021 produce jurnalul de pe tronsonul orar 12-15 la televiziunea de știri Digi24.
.


Octavian Coman
, freelancer

Octavian Coman este jurnalist multimedia. A fost reporter în redacțiile de știri Europa FM, Radio România Actualități și BBC România. Din 2010 e independent, iar reportajele realizate de el au fost publicate de televiziunea franco-germană ARTE, Scena9, PressOne, DOR, Să fie lumină, Libertatea, Digi24, Esquire România sau Balkan Insight.





Paul Angelescu
, realizator „România, Te Iubesc” (ProTV)

Paul Angelescu este din 2008 corespondent al Știrilor ProTV și din 2016 s-a alăturat echipei „România, Te iubesc”. Are o experienţă de peste 10 ani în presă şi televiziune.
A realizat reportaje şi transmisiuni în direct despre cele mai importante evenimente locale şi internaţionale precum criză economică, alegerile parlamentare şi prezidenţiale, protestele şi revoltele din Grecia şi Turcia şi cutremurul devastator din Nepal.
În cele zece zile petrecute în Nepal a produs şi coordonat în colaborare cu UNICEF Campania „Există viaţă după cutremur”, una dintre cele mai de success campanii de strângere de fonduri realizate în România. Paul a făcut parte şi din echipa PRO TV nominalizată la premiul International Emmy Award pentru reportajele despre zăpezile care au lovit ţara în iarna lui 2013.


Alex Dima
, realizator „România, Te Iubesc” (ProTV)

Alex Dima este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România și lucrează de aproape 20 de ani în ProTV. A început ca reporter pe domeniul politic la știri, iar din 2008, de când a apărut emisiunea, face parte din echipa „România, te iubesc”.
A lucrat la unele dintre cele mai dure anchete și materiale jurnalistice ale postului și crede că rezultatele pot fi contabilizate: „Am salvat păduri, am schimbat legi, am oprit dezastre care erau pe cale să pornească, am construit, am salvat vieţi.
Dar dincolo de contabilizarea rezultatelor noi sperăm că schimbăm mentalităţi, că oferim speranță în ciuda adevărurilor crunte pe care le spunem”.


Rareș Năstase
, realizator „România, Te Iubesc” (ProTV)

Rareș Năstase lucrează în redacția ProTV din București din 2005, iar din 2009 s-a alăturat echipei „România, Te Iubesc”. Mărturisește că este dependent de munca de teren și îi place să facă investigații, dar tratează fiecare material ca pe un produs cap-coadă în care se implică în toate etapele de producție: „Fiecare anchetă este un mic film, în care mă implic de la fazele de documentare, şi până la editarea video.”
În cei 16 ani de ProTV a lucrat la multe campanii de care este mândru, printre acestea „Există viață după cutremur”, campanie pentru care a fost în 2009 în Chile și în 2017 în Japonia sau „România, să fii sănătoasă”, campanie pentru care a prezentat modele din sistemul de sănătate american.


Cosmin Savu
, realizator „România, Te Iubesc” (ProTV)

Cosmin Savu are o experiență de peste 20 de ani în jurnalismul de televiziune și a intrat în ProTV prima dată în 2007 pentru o emisiune de investigații care se afla încă la stadiul de proiect.
De atunci lucrează în echipa „România, Te Iubesc”, pentru care a realizat unele dintre cele mai spectaculoase materiale din jurnalismul românesc.
Povestește despre experiențele lui cu drag și vrea să dea mai departe iubirea pentru adevăr, dreptate și jurnalismul făcut bine.
„Am avut momente tensionate cu decidenţi ai statului român, am avut kalaşnikovul la cap în Sudan sau am fost fugărit de rackeţi în Ucraina. Dar toate experienţele acestea au farmecul lor. „România, te iubesc” este pentru mine un mod de viaţă.”


Echipa Recorder

Recorder.ro este o publicație online independentă, fondată în 2017 de patru jurnaliști care și-au dorit să creeze o platformă bazată pe trei principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și în interesul public. După aproape patru ani de existență, canalul de Youtube Recorder este printre cele mai urmărite canale jurnalistice din România, cu mai mult de 300.000 de abonați, iar pagina de Facebook are cea mai mare rată de engagement din media din România, cu o comunitate de 432.000 de urmăritori. Echipa Recorder pentru competiția MoJo Arena va fi coordonată de Alina Păduraru, absolventă de FJSC și reporter Recorder din 2017.


George Tudor
, coordonator Departamentul de Ediţii Speciale din cadrul Ştirilor TVR

George Tudor a fost producător general al departamentului Ştirilor TVR și lucrează în domeniu de peste 15 ani. Este absolvent FJSC și și-a început cariera de producător la Naţional TV, unde a lucrat ca asistent de producţie la emisiunea „Neaţa cu Răzvan şi Dani”. Ulterior, a intrat în echipa trustului Realitatea-Caţavencu, unde a fost producător executiv la The Money Channel. Din 2011, este parte a echipei de ştiri a Televiziunii Române, mai întâi ca producător executiv la TVR Info, post la lansarea și dezvoltarea căruia a contribuit. În ultimii şapte ani, a coordonat Departamentul de Ediţii Speciale din cadrul Ştirilor TVR și a gestionat Breaking News din categoria „hard news”, cum ar fi Colectiv, atentatele din Manchester, Berlin sau Londra, tragedia de la Spitalul din Piatra Neamţ şi ce de la Matei Balş.