Studenții din anul 3 de Licență și din programele de Master din Europa Centrală și de Est sunt invitați să candideze pentru a participa la Universitatea de vară francofonă în Științele Comunicării care va avea loc între 25 și 29 iunie 2018 la București. Această manifestare va reuni profesori și studenți francofoni din Europa Centrală și de Est, specialiști în științele comunicării și va propune intervenții în jurul unor probleme actuale din domeniul comunicării precum și ateliere interactive pe subiecte care țin în special de domeniul comunicării digitale. Studenții participanți vor fi selecționați pe baza dosarului de candidatură depus ca răspuns la acest apel la candidaturi. Dosarul trebuie să cuprindă un CV și rezumatul proiectului de disertație pentru master sau o scrisoare de motivație (pentru studenții la nivel de licență). Biroul Europa Centrală și Orientală al Agence universitaire de la Francophonie sprijină din punct de vedere financiar această manifestare concepută ca o pregătire pentru
admiterea la masterul francofon „Medias, Développement, Société” al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării,
Universitatea din București și ca o etapă preliminară la un doctorat în științele comunicării,
eventual în co-tutelă. Dosarele trebuie trimise pe adresele: Prof. univ. Dr. Daniela Frumusani: danifrumusani@yahoo.com Lector Dr. Camelia Cusnir, mail: cameliacusnir@yahoo.fr Dată limită: 10 iunie 2018 Organizatori : Universitatea din București - Facultatea de
Jurnalism și Științele Comunicării |
Anunțuri > Anunțuri de interes general >