Procedură pentru confirmarea locurilor - buget, taxă și ID

postat 21 iul. 2020, 13:45 de Webdev FJSC   [ actualizat la 21 iul. 2020, 13:46 ]

Confirmările se fac la sala 602, etaj 6, complex "Leu", corp A, Bd. Iuliu Maniu 1-3, sector 6, București

sau online la adresa de e-mail confirmari2020@fjsc.ro.


PENTRU CANDIDAȚII ADMIȘI LA BUGET – 22-23 IULIE 2019 (PÂNĂ LA ORA 16.00)

Cei care au fost declaraţi admişi pe locurile subvenţionate de la buget (în urma reafișării listelor) trebuie să aducă la sediul FJSC, sala 602diploma de bacalaureat în original

Atenție! Candidaţii declarați admişi pe locurile bugetate pierd locul respectiv dacă nu aduc diploma de bacalaureat în original, iar locul lor va fi ocupat de următorul candidat de pe lista candidaților admiși pe locurile cu taxă.

Program primire diplomă de bacalaureat în original:

Miercuri, 22 iulie 2020, orele 10.00-16.00

Joi, 23 iulie 2020, orele 10.00-16.00

 

PENTRU CANDIDAȚII DECLARAȚI ADMIȘI PE LOCURILE CU TAXA ȘI ID – 22-23 IULIE 2020 (PÂNĂ LA ORA 16.00)

SE VA OPTA PENTRU O SINGURĂ SPECIALIZARE ȘI SE VA ACHITA PRIMA RATĂ A TAXEI (1000 DE LEI)

 

Candidaţii declarați admiși pe locurile cu Taxă sau pe cele de la Învăţământul la Distanţă (ID), care au confirmat prin e-mail opțiunea lor, sunt OBLIGAŢI ca pe 22 și 23 iulie 2020 până la ora 16:00 să depună la secretariatul FJSC sau online la confirmari2020@fjsc.ro (în 23 iulie, tot până la ora 16.00) dovada plății taxei (1000 de lei). Această sumă reprezintă contravaloarea primei rate din taxa de școlarizare aferentă anului universitar 2020-2021.

Atenție! Fără dovada achitării taxei, candidații declarați admiși pierd locul, care va fi ocupat de candidatul următor aflat pe LISTA DE AȘTEPTARE

Chitanța poate fi scanată / fotografiată și trimisă online la confirmari2020@fjsc.ro sau adusă la secretariatul facultății, în intervalul 10:00-16:00. ATENȚIE! Pe chitanță trebuie să apară numele candidatului.

Atenție! Odată cu dovada plății taxei, candidaţii declarați admiși pe locurile cu Taxă sau pe cele de la Învăţământul la Distanţă (ID) trebuie să completeze și fișa de înscriere (disponibilă mai jos) și să o depună la secretariatul FJSC sau să o trimită online la confirmari2020@fjsc.ro. 


NOTĂ: În situația puțin probabilă în care un candidat nu se regăsește pe liste deși a trimis confirmare până la termenul menționat anterior (20 iulie, ora 17.00) este rugat să retrimită cu Forward (la adresa confirmari2020@fjsc.romesajul de confirmare trimis inițial/anterior.


LOCURI TAXĂ

Taxa se achită în contul FJSC deschis la BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 03 RNCB 0076 0104 5262 0060 Cod Fiscal: 4505502

LOCURI ID

Taxa se achită în contul FJSC deschis la BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 78 RNCB 0076 0104 5262 0165. Cod Fiscal: 4505502


24 IULIE 2019

După achitarea taxelor se re-afişează lista candidaţilor admişi pe locuri cu taxă sau ID. 

Atenție!  Locurile celor care NU au achitat taxa se vor ocupa de următorii candidaţi aflati pe LISTA DE AȘTEPTARE, conform mediei şi opţiunilor exprimate. 

 

ALEGEREA LIMBII STRĂINE (ENGLEZĂ, FRANCEZĂ, ITALIANĂ, GERMANĂ)

În momentul confirmării locului la buget sau taxă, se va alege limba străină studiată în timpul facultății. Candidații admiși pot alege între limba engleză, limba franceză, limba italiană și limba germană.

Alegeți limba franceză pentru oportunitățile oferite de FJSC!

Dacă ați studiat deja limba franceză (ca limba modernă 1 sau chiar 2) vă încurajăm să luați în considerare opțiunea pentru grupa de franceză unde Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării oferă numeroase oportunități, inclusiv extracurriculare (burse, proiecte, ateliere) prin partenariatele cu instituțiile francofone (Institutul Francez, Agenția Universitară a Francofoniei, universități franceze partenere) și prin programe internaționale. 

ĉ
Webdev FJSC,
21 iul. 2020, 13:46