Licenţă - ANUNŢURI IMPORTANTE pentru candidaţi

postat 26 iul. 2013, 02:52 de Webmaster FJSC   [ actualizat la 26 iul. 2013, 06:08 ]
Universitatea din Bucureşti - Facultatea de jurnalism şi Stiinţele Comunicării
Concursul de admitere, iulie, 2013

- CONFIRMĂRI
Confirmarea locurilor pentru candidaţii care au fost admişi la FJSC pe locurile de la buget, taxă şi ID se face la secretariatul facultăţii, după următorul program:
Luni, 29 iulie, orele 11.00-14.00
Marţi, 30 iulie, orele 11.00-14.00
Miercuri, 31 iulie, orele 11.00-14.00

Depunerea cererilor de intentie se face online pe adresa admitere@fjsc.ro sau la secretariatul comisiei de admitere, sala 620, după acelaşi program.


- CONTESTAŢII
Eventualele contestaţii se pot depune la secretariatul facultăţii, în zilele de
Sâmbătă, 27 iulie a.c.
Duminică, 28 iulie a.c.
Orele 10.00 - 14.00

Conform Metodologiei de organizare a concursului de admitere, nu se primesc contestaţii la contestaţii.


- Cazare în căminele UB pentru candidaţii admişi la examenul de admitere licenţă şi master
Candidații declaraţi admişi în urma concursurilor de admitere, licență și masterat pot depune cereri de cazare în căminele Universității din București în termen de două zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor la concursul de admitere, orele 11.00-14.00.

Cererea se depune la Administrația Facultății (dna Mihaela Petrescu),  camera 601, sediul FJSC, clădirea Leu.
Cererea tip se ridică de la Administrație (dna Mihaela Petrescu). Cererea va fi însoțită de două poze tip CI.
Nedepunerea cererii în termenele anunțate duce la pierderea dreptului de cazare.
Comisia de cazare va face alte precizări în timp util, de aceea vă rugăm să consultați zilnic site-ul FJSC.

Atenţie! La depunerea cererii, solicitantul semnează în borderoul corespunzător anului de curs, în care trece și data depunerii cererii. Nu se vor lua în considerare decât solicitările persoanelor care semnează pentru depunerea cererii în borderoul de la Administrația FJSC, camera 601 (dna Mihaela Petrescu).



- PRECIZĂRI în legătură cu confirmarea locurilor la FJSC
Potrivit precizărilor conducerii Universităţii din Bucureşti, confirmarea locului este obligatorie. Confirmarea se face în zilele de 29, 30 şi 31 iulie 2013, la Secretariatul FJSC, în modul următor:
1. Candidaţii admişi pe locurile bugetate vor confirma locul prin depunerea diplomei de bacalaureat, în original.
2. Candidaţii admişi pe locurile cu taxă, trebuie să confirme locul prin : cerere depusă,
- diploma de bacalaureat sau copia legalizată a acesteia ; 
- chitanţa prin care dovedeşte plata primei rate – 500 de lei, la B.C.R. Sector 5, Cod IBAN RO 03 RNCB 0076010452620060, pentru Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Bdul. Iuliu Maniu, nr. 1-3, sector 6, Bucureşti, Cod fiscal 4505502.
3. Candidaţii admişi pe locurile la Învăţământul la Distanţă, trebuie să confirme locul prin :
 - cerere depusă ;
 - diploma de bacalaureat sau copia legalizată a acesteia ;
 - chitanţa prin care dovedeşte plata primei rate – 500 de lei, B.C.R. Sector 5, Cod IBAN RO 78 RNCB 0076010452620165, pentru Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Bdul. Iuliu Maniu, nr. 1-3, sector 6, Bucureşti, Cod fiscal 4505502.

DE  REŢINUT
Cei care nu confirmă la data şi în modurile precizate mai sus pierd locul, în sensul că la redistribuire, alţi candidaţi le vor lua locul şi ei nu se vor mai regăsi pe liste.
Candidaţilor care prin redistribuire ajung de la taxă la buget, li se vor restitui sumele depuse. De asemenea, studenţilor care au plătit taxa la ID şi în urma redistribuirii au urcat pe liste la cursuri de zi, taxa li se va transfera de către Facultate.
Candidaţii de pe lista de eligibili, care au media minim 5.00, dar au fost admişi pe locurile cu taxă / ID, dacă vor să obţină un loc în urma redistribuirilor, sunt obligaţi să depună la Secretariatul comisie sau pe admitere@fjsc.ro cererea de intenţie (descărcaţi de aici modelul de cerere de intenţie).

Toţi candidaţii declaraţi admişi până la media 5.00 trebuie să facă opţiunea pentru locurile ce se pot vacanta prin redistribuire (locul celor care se retrag va fi ocupat de următorii, în ordinea mediilor şi a opţiunilor).
Dacă un candidat a ocupat un loc la buget, la o altă facultate şi doreşte să rămână student la FJSC pe locurile cu taxă şi/sau  ID este obligat să-şi confirme opţiunea, în termenele de mai sus.
Confirmarea / neconfirmarea locurilor poate produce mari schimbări pe listele iniţiale, ceea ce înseamnă că un candidat poate ajunge de pe o listă, pe alta (eligibil > ID > taxa > buget), cu condiţia să nu-şi retragă dosarul.

La taxă pot urca atât candidaţii de pe listele de eligibili, cât şi cei admişi la ID, în ordinea mediilor, cu condiţia să fi depus cerere de confirmare ID sau cerere de intenţie.
Criteriile de ordonare pe liste sunt : 1. media obţinută ; 2. opţiunea făcută.

Retragerea dosarelor

Retragerea dosarelor de către candidații respinși se poate face, pe baza unei Cereri tip (cerere pentru retragerea actelor candidat, a se vedea model în ataşament), în ziua de 26 iulie și în perioada 29 iulie – 2 august sau după data de 1 septembrie, în intervalul orar 11.00 – 14.00.
Candidații trebuie să aibă asupra lor legitimația de concurs.



Găsiţi, mai jos, alte modele de formulare/ cereri necesare admiterii.
ĉ
Webmaster FJSC,
26 iul. 2013, 02:52
ĉ
Webmaster FJSC,
26 iul. 2013, 06:04
ĉ
Webmaster FJSC,
26 iul. 2013, 06:04
ĉ
Webmaster FJSC,
26 iul. 2013, 06:04
ĉ
Webmaster FJSC,
26 iul. 2013, 06:05
ĉ
Webmaster FJSC,
26 iul. 2013, 06:05